Cos cumparaturi Coş 0 Produs Produse (gol)

Niciun produs

Urmeaza a se stabili Livrare
0,00 lei Total

Plăteşte

Cercei Black&Gold Stones 004

915,00 lei cu TVA
Livrare: RO 24 de ore | UE: 5-7 zile

Produs nou

  • Bijuterie cu design unic
  • Bijuterie lucrata manual in argint 925 placat cu rodiu negru si galben
  • Certificat de garantie
  • rodiat negru&galben
  • safir rosu
  • turcoaz
  • peridot
  • perla de cultura
  • 20.2gr.

Detalii

Tip de bijuteriecercei
Argintrodiat negru&galben
Bijuterie decorata cusafir rosu,turcoaz,peridot&perla de cultura
Dimensiune piatrasafir rosu 16x14mm turcoaz 13x10mm perla de cultura 10x10mm peridot 8x5mm
Dimensiuni bijuterie65x19mm
Design unicda
Bijuterie lucrata manualda
ColectiaBlack&Gold Collection
Greutate totala20.2gr.

Plata in rate

Acum poti cumpara de la noi in 6 rate egale fara dobanda in 6 pasi simpli

  1. Trebuie sa detineti un card de debit/credit la una din urmatoarele banci: Credit Europe Bank,Banca Transilvania,Garanti Bank,Alpha Bank sau BRD.
  2. Selectati produsele pe care doriti sa le achizitionati (valoarea minima a cosului de cumparaturi este de 200lei)
  3. Finalizati comanda,completati campurile necesare pentru livrare,alegeti metoda de livrare
  4. Selectati plata prin card de debit/credit
  5. Dupa selectarea metodei de plata si completarea datelor necesare pentru tranzactie,se va afisa optiunea de selectare a ratelor intre 2 si 6 rate fara dobanda
  6. Selectati numarul ratelor dorite si finalizati tranzactia

Placarea cu rodiu

Insertia cu rodiu este adaugata adesea pe bijuterii din aur alb,otel inoxidabil sau din argint pentru a creste stralucirea,luciul si durabilitatea acesteia.Mai mult decat atat,suprafata cu rodiu va face metalul sa aiba o rezistenta sporita la zgarieturi si va extinde durata de viata a bijuteriei.

De asemenea,unul dintre beneficiile pentru placarea cu rodiu este constituit de faptul ca acesta este hipoalergenic,neproducand discomfort sau alte reactii alergii de contact.Este de retinut faptul ca,desi placarea cu rodiu creste considerabil stralucirea si durabilitatea bijuteriilor,este totusi doar o placare.Asta inseamna ca se va pierde in timp și va trebui refacuta.

Perla de cultura

Primele perle de cultura au aparut pe piata in Japonia la inceputul secolului XX.Perlele naturale de cultura au aceleasi proprietati ca si perlele naturale-extrem de rar de gasit-diferenta constand in faptul ca perla de cultura se formeaza prin introducerea intentionata in interiorul scoicii vii a unui "nucleu" peste care,de-a lungul anilor,se formeaza straturile de sidef.Calitatea perlelor poate fi determinata de mai multi factori,precum forma,luciul,suprafata,marimea,stratul de sidef,culoarea.

Fiind formate din organisme vii este practic imposibil ca perlele sa fie perfecte, sa aiba proprietati si forme ideale.

Un sirag din perle de cultura/perle naturale fara imperfectiuni ar trebui sa va dea neaparat de gandit.Perlele de cultura pot fi de apa dulce,apa sarata-Akoya si South Sea.Fiecare tip de perla este produs de specii diferite de scoici ce traiesc in anumite regiuni ale lumii,in conditii climatice specifice.Perlele rotunde sunt foarte rare.Cu cat perla este mai rotunda,cu atat valoarea acesteia creste.Perlele asimetrice sunt la fel de atragatoare,dar costul acestora este mai scazut decat al perlelor rotunde.Luciul perlelor este dat de calitatea sidefului.O perla de buna calitate trebuie sa reflecte astfel incat sa se distinga obiectul reflectat. Luciul poate fi determinat in conditii standard de lumina;in caz contrar pot aparea situatii diverse in care perlele apar mai mult sau mai putin stralucitoare.Suprafata perlelor determina,printre alti factori si valoarea acestora.

O perla cu o suprafata cat mai curata este cotata la un pret mult mai mare.Imperfectiunile pot fi vizibile sau mai putin vizibile,dar nu inexistente.Sideful este substanta naturala secretata de molusca pentru a se proteja de iritatiile provenite de la introducerea intentionata a nucleului (de cele mai multe ori se folosesc fragmente de scoica). Ca regula generala,cu cat stratul de sidef este mai gros,cu atat perla este de o calitate mai buna.

Perlele pot fi de culori diverse si in tonuri diferite,de la alb pana la negru,roz,crem,gri,argintiu,perle verzui,galbene,paun,aubergine,etc.Alegerea culorii depinde in totalitate de preferintele fiecaruia.Diametrul perlelor de cultura este masurat in milimetri;pot fi de 2-3mm,pana la 12-13mm.O diferenta de 1-2mm poate creste substantial valoarea;de asemenea datorita diferentei de marime pot aparea schimbari semnificative la perle (luciu,suprafata,etc.)

Industria perlelor de cultura este foarte costisitoare,pe langa faptul ca scoicile au nevoie in permanenta de o ingrijire speciala,rata mortalitatii este foarte mare.Doar 10% din scoicile dintr-o cultura produc perle ce pot fi comercializate.Perlele de cultura cele mai scumpe sunt cele de apa sarata;pretul unui sirag  variaza de la cateva zeci pana la mii de euro/dolari.Perlele de apa dulce se gasesc cel mai des in magazinele de profil datorita industriei mult mai dezvoltate si implicit pretului accesibil.

Turcoaz

O piatra deosebita,rara,cu transparenta opaca,dar uneori translucida,cu nuante variabile,de la albastru-verzui pana la un verde-galbui sau chiar alb,turcoazul a fost iubit si apreciat dintotdeauna.Chiar daca in zilele noastre,la fel ca multe alte pietre semi-pretioase opace,a pierdut teren din cauza introducerii pe piata bijuteriilor a materialelor sintetice,a pietrelor false,a pietrelor tratate si a imitatiilor,turcoazul isi are inca fanii lui neconditionati.Din punct de vedere chimic,turcoazul este un fosfat de cupru si aluminiu.Este o piatra destul de fragila,doar un pic mai rezistenta decat sticla.Mai interesanta e povestea numelui sau, acesta i-a fost dat prin secolul al XVI-lea si vine dintr-un cuvant din franceza veche care insemna turcesc.Explicatia e simpla:piatra a ajuns in Europa pe filiera Turcia,provenind din minele provinciei Khorasan din Persia.A aparut ca o alta noutate adusa de pe Drumul Matasii.Pliniu o numea insa callais,iar aztecii ii spuneau chalchihuitl.

A fost printre primele pietre pretioase extrase,cele mai vechi piese de turcoaz au fost descoperite in morminte egiptene vechi de 5000 de ani.Unele mine arhaice sunt functionale si astazi.Este insa vorba de exploatari mici,cantitatile extrase fiind destul de mici.Iranul de astazi (Khorasan din vechea Persie) e o sursa importanta,una din cele mai vechi cunoscute,de aici provenind acel turcoaz albastru care se schimba in verde cand e incalzit.

Peninsula Sinai era numita tara turcoazului,livrandu-le vechilor egipteni pretioasa piatra.Si astazi,cele sase vechi exploatari de aici functioneaza,furnizand un turcoaz mai verde decat cel iranian si mai translucid,fiind numit de multe ori turcoaz egiptean.In Statele Unite ale Americii insa,turcoazul apare in cantitati mari ca minereu secundar in combinatie cu alte minerale (cu cuart,de exemplu).In sudul S.U.A.(Arizona,California,New Mexico,Nevada,Colorado etc.) exista mine vechi de pe vremea populatiilor pre-columbiene.Turcoazul american nu are aceeasi calitate precum cel iranian din punctul de vedere al culorii si al durabilitatii,continand mult fier.Culoarea contine nuante de galben si verde.Zona cea mai importanta in extragerea turcoazului este Arizona.Surse minore de turcoaz sunt si China si Tibet.

Turcoazul e cunoscut de mii de ani,fiind considerat in multe culturi piatra sacra,talisman si aducator de noroc.Vechii persi il purtau in jurul gatului pentru a fi feriti de o moarte prematura.Schimbarea culorii pietrei insemna apropierea sfarsitului.Intre timp,oamenii au invatat ca turcoazul isi poate schimba culoarea din cauza aciditatii pielii,a luminii,a prafului sau a contactului cu alte substante.Egiptenii purtau turcoaz deja din vremea primelor dinastii sau chiar mai devreme.Nobilii Vechiului Egipt,dar si oamenii de rand,iubeau foarte mult aceasta piatra,care era semnul zeitei Hathor,astfel ca ea a fost printre primele pietre imitate din lume–in acest fel a fost inventat produsul ceramic pe care il numim astazi faianta.Purtau turcoazul incrustat in inele si in coliere masive sau sub forma unor scarabei,il combinau cu aur,cu lapis lazuli sau carneol.Cele mai cunoscute piese sunt insa acelea din mormantul lui Tutankamon,mai ales cele din masca faraonului.Aztecii il combinau cu cuart,aur,malachit,jad,coral si scoici pentru a crea obiecte mozaicate: masti ceremoniale,scuturi si cutite.Lipeau partile componente cu ajutorul rasinilor naturale si cu ceara,pe un suport din lemn sau din os.

In zona vechii Persii,oamenii decoreaza si astazi foarte multe obiecte cu turcoaz,de la turbane pana la moschei.In turcoaz se sculptau adeseori literele unor rugaciuni in limba araba,care erau apoi umplute cu aur topit.Tot din acea zona a ajuns acesta piatra si in India,mult mai tarziu,unde a fost folosita la decorarea celebrului Taj Mahal,imitandu-se stilul de decorare persan.In Europa,turcoazul a devenit important abia in secolul al XIV-lea,ca o consecinta a slabirii influentei Bisericii,care a permis utilizarea acestei pietre in bijuteriile oamenilor obisnuiti.In traditia occidentala,turcoazul este piatra-simbol a celor nascuti in luna decembrie.

Peridot

Peridotul sau olivine după cum o numeau grecii antici,este o piatră a luminii şi frumuseţii,plină de energie prietenoasă şi putere de vindecare,de culoarea verde uleioasă a frunzelor de măslin,considerat şi "piatra îndrăgostiţilor" în epoca barocului.

Peridotul a fost considerat o piatră a anotimpului primăvara încă din antichitate,fiind considerat un dar al naturii.Se spune că Napoleon i-a adus Josephinei  în dar o bijuterie cu peridot ca simbol al dragostei şi admiraţiei sale nemărginite.
A fost piatra favorită a Cleopatrei,despre care s-a consemnat că a avut ”o colecţie impresionantă de smaralde” dar care erau de fapt peridot aşa după cum s-a stabilit mai târziu.

Zabargad este cuvântul egiptean pentru Peridot.Zabargad este insula egipteană (St John's în Marea Roşie) de unde se extrage peridotul încă din antichitate.Potrivit legendei,egiptenii credeau că peridotul devine invizibil sub razele soarelui,de aceea lucrau în mine chiar şi noaptea,atunci cand strălucirea naturală a pietrei era mai uşor de văzut şi de recunoscut cînd era adusă la suprafaţă.

La fel ca egiptenii,romanii apreciau foarte mult calităţile deosebite ale peridotului pe care l-au numit şi "smaraldul serilor" pentru că acesta este vizibil noaptea,la lumina artificială şi îl purtau să îi apere de deochi,de depresie,de vrăji şi de ghinion.

Se spune că aduce prosperitatea,încetineşte îmbătrînirea şi reface armonia în toate tipurile de relatii,cu deosebire în cadrul căsătoriei,făcînd să scadă stresul,gelozia şi supărarea,mai ales în relatiile de cuplu.Ca efecte tămăduitoare se spune că vindecă tulburările digestive şi ulcerul.
Se consideră că aduce pacea şi înţelepciunea,triumfând asupra contradicţiilor, conflictelor şi agresivităţii,conferindu-le oamenilor liniştea,fericirea,bunăstarea şi protejându-i de influenţele negative.Mesajul cristalului este că adevărata tihnă este cea din intimitatea fiinţei,de acolo trebuind îndepărtate conflictele şi neînţelegerile.

Safir

Safirul este o varietate de Corindon,un oxid de aluminiu,cu o duritate de 9 pe scara Mohs.Formeaza cristale prismatice,bipiramidale,romboedrice sau tabulare,care pot fi atat cu aspect granular,dar si de dimensiuni destul de mari.Este gasit in rocile metamorfice si vulcanice,dar si in aluviuni.Safire fine au fost descoperite in India,Sri Lanka,Cambodgia,Thailanda,Madagascar,Tanzania,Pakistan,Afganistan,Africa de Est si Australia.In Statele Unite ale Americii,in Yogo Gulch,Montana au fost gasite exemplare de culoare albastru pal si violet,dar si alte culori pastelate.

Chiar daca multi dintre noi atunci cand ne gandim la Safir ne imaginam acele pietre pretioase de culoare albastru inchis,acesta poate fi gasit in diverse alte nuante de albastru,violet,roz,alb,verde,negru,galben si portocaliu.De fapt,Corindonul de orice culoare,exceptand-o pe cea rosie,este numit Safir.Corindonul Rosu este numit Rubin.Pigmentul albastru este dat de ionii de fier si titan,iar cel violet de ionii de vanadiu. Un continut scazut de fier produce culoarea galbena si verde,iar ionii de crom dau Safirelor culoarea roz.

Safirele au fost folosite de Etrusci cu mai mult de 2500 de ani in urma si au fost pretuite si in Roma antica,Grecia si Egipt.Astazi,cea mai abundenta sursa de Safire este Australia,dar si Africa de Est,India,Pakistan si Statele Unite ale Americii.

Considerat o piatra a regalitatii,se credea despre Safir ca fiind o piatra care ferea regii de rau si invidii.S-a mai spus si ca ar feri purtatorul de necinste,inselaciune,spaima,saracie si chiar de prostie si furie.Cele trei linii care se interesecteaza pe Safirul Stea se spunea ca reprezinta speranta,credinta si destinul,iar in invatarturile germane a fost considerat o piatra a victoriei.